marți, 19 aprilie 2016

Beneficiile ceaiurilor pentru slăbit într-o dietă


Într-o cură de slăbire, pe lângă o dietă săracă în grăsimi şi bogată în fructe şi legume, se recomandă şi consumul de ceaiuri pentru slăbit. Acestea ajută la eliminarea toxinelor din sânge şi a excesului de apă, favorizează arderea grăsimilor, suprimă pofta de mâncare şi pune metabolismul în mişcare.

Ceaiurile pentru slăbit se beau în anumite momente ale zilei, în funcţie de proprietăţile specifice. Spre exemplu: ceaiurile depurative se beau înainte de masă, ceaiurile cu efect laxativ se consumă după masă, seara, ceaiurile diuretice şi cele tonice nu se beau seara, iar ceaiurile cu efect calmant se consumă seara, înainte de culcare.

Trebuie consumate între una şi trei căni de ceai pe zi, infuzat şi neîndulcit. Dacă nu eşti obişnuit cu o cantitate aşa multă de ceai, poţi consuma pentru început, doar o cană pe zi.

Ceaiurile bune pentru slăbit sunt următoarele:
- ceai de soc
- ceai verde Mate
- ceai de urzică
- ceai de mentă
- ceai negru PuErh
- ceai roşu
- ceai alb
- ceai de coada calului
- ceai de păpădie


Eu vă recomand să le încercaţi pe rând, pentru a vedea cu care vă împăcaţi mai bine şi care vă ajută cel mai mult la slăbit. Mai multe informaţii despre ceaiurile pentru slăbit, puteţi găsi aici


luni, 4 aprilie 2016

Ulei de cocos rafinat versus ulei de cocos nerafinat


Uleiul de cocos este cel mai bogat ulei în grăsimi saturate (peste 90%) şi nu se deteriorează atunci când este încălzit la temperaturi înalte. Datorită acestor lucruri, el este una dintre cele mai bune alegeri pentru gătit. O să spuneţi: păi cum să fie bun la gătit, pentru prăjit, când vor mirosi toate a nucă de cocos?

Trebuie să ştiţi că uleiul de cocos se împarte în două categorii: rafinat şi nerafinat. În funcţie de procesele de fabricaţie utilizate în obţinerea lui, mirosul rămâne sau nu.

Uleiul de cocos nerafinat are aromă şi miros de cocos şi este indicat să fie folosit la prepararea deserturilor raw vegane. Uleiul de cocos rafinat nu mai are gust şi miros de cocos şi este mai potrivit pentru mâncărurile prăjite.

Bine de ştiut:
- uleiul de cocos nerafinat are cele mai multe beneficii asupra sănătăţii
- grijă mare să nu cumperi ulei rafinat care a fost procesat cu solvenţi chimici
- uleiul de măsline îşi schimbă proprietăţile la temperaturi ridicate şi poate fi nociv dacă este folosit la prăjit

Eu am ambele tipuri de ulei de cocos acasă. Am început să îl folosesc pe cel nerafinat la deserturi şi apoi pe cel rafinat, în salate sau când vreau să prăjesc ceva. Îl recomand tuturor deoarece este foarte sănătos în alimentaţie.  

Mai multe despre uleiul de cocos alimentar, aici.